„… Nu te poți orienta niciodată într-un fenomen contemporan dacă nu-l observi, dacă nu-i cercetezi antecedentele, dacă nu privești istoria artei ca pe un fenomen unificat, în desfășurare.(…) De multe ori am auzit pe cineva rătăcind într-o galerie spunând: „Nu înțeleg ce se întâmplă”. Bineînțeles că nu înțelege dacă nu are o minimă perspectivă asupra artei secolului al XX-lea și asupra istoriei artei, în general. Deoarece aceste lucruri sunt legate, s-au generat reciproc, un pas l-a adus pe următorul. În acest sens, secolul al XX-lea este un fenomen foarte interesant și unificat. Fie că considerăm cubismul, futurismul sau postimpresionismul ca fiind primele etape ale secolului al XX-lea – până la arta conceptuală sau artă postconceptuală – poți simți felul desfășurării, corelația, istoricitatea care coexistă în acestea.

Îmi închipui asta ca și când cineva ar deschide capota celui mai nou Mercedes și ar spune că nu înțelege nimic din ce e acolo. Pentru că nu de acolo începe înțelegerea. Începe de undeva de la volan sau de la căruță, sau de la faptul că există o axă cu roți. Și apoi propulsia și multe altele. Putem înțelege, sau avem o șansă de a înțelege, ce se află sub capotă, când avem niște minime cunoștiințe despre căruțe, despre roată sau despre ax. La fel e și cu arta contemporană. Pentru ca cineva să înțeleagă sau să cuprindă pe de-a întregul ceea ce se întâmplă cu adevărat în arta contemporană, este nevoie de o perspectivă reală asupra istoriei artei.” – Zsolt Irsai

Titlul este bazat pe un joc de cuvinte: în Expoziția lui Irsai Zsolt, Irsai este expozant și exponat în același timp. Autorul proiectului este de fapt artistul Bartha József, care a ales data evenimentului ca să marcheze intenția originală a lui Irsai (vezi citatul de pe invitație, realizat chiar înaintea morții lui). Evenimentul e o evocare mistică a unei personalității cunoscute pe scena de artă transilvăneană, prin care participanții au avut  posibilitatea să-l „întâlnească” pe artist în sens spiritual, stând pe scaunele împrumutate din casa sa și ascultându-i vocea cu ajutorul căștilor, și în sens mental/cognitiv conectând-se cu gândurile lui (înregistrările din căști conțineau o  discuție despre artă dintre Irsai și jurnalistul B. Szabó Zsolt, din perspective istorice și teoretice). În evenimentul cu aer de séance, obiectele și sunetele sunt folosite ca ready-made-uri; este o expoziție memorială și, în același timp, o expoziție despre memorie; expoziția continuă activitatea caracteristică lui Irsai, de tip sculptură socială (Beuys), omagiind dedicația și înclinația sa spre pedagogie. Vocea sa adâncă, gândurile lui elaborat construite, au un efect de inițiere și încearcă, de fapt, să ne convingă de importanța artei. – Kata Ungvári Zrínyi